Comunicat 5/2014 – Noaptea Muzeelor: „Bal la Garnizoană”

Cazarma Mare din Copou îşi va deschide porţile pentru vizitatori sâmbătă, 17 mai 2014, între orele 20.00–23.00, alăturându-se celei de-a zecea ediţii a proiectului european Noaptea Muzeelor.

Cu această ocazie, militarii ieşeni invită publicul larg la vizitarea nocturnă a Palatului Oştirii şi a unei expoziţii inedite (şi temporare) de Ordine şi medalii – organizată în incinta acestuia – cu articole care au aparţinut Regimentului 15 „Războieni” şi nu numai. De asemenea, vor fi expuse uniforme militare şi drapele de luptă de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. Exponatele sunt asigurate de Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” şi Muzeul Unirii din Iaşi, instituţii partenere în organizarea acestui eveniment.

Cuvântul de deschidere a expoziţiei va fi rostit de comandantul Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt”, colonel dr. Nicolae Tonu, iar prezentarea va fi realizată de dr. Aurica Ichim – Muzeul Unirii Iaşi, prof. univ. dr. Ioan Agrigoroaiei şi general de brigadă dr. Vasile Roman.

Alte puncte de atracţie, cu parfum de epocă, vor fi sceneta de I. L. Caragiale susţinută de artiştii Cercului Militar Iaşi, dar şi spectacolul „Bal la Garnizoană”, oferit de Muzica Militară a garnizoanei alături de membrii trupei de dans sportiv „Reflex”.

***

Noaptea Europeană a Muzeelor a ajuns la a zecea ediţie, fiind unul dintre cele mai populare şi longevive evenimente culturale destinate publicului larg.

Peste 150 de muzee şi organizaţii de cultură şi educaţie din 48 de localităţi din România organizează, în noaptea de 17 spre 18 mai 2014, vizite gratuite şi evenimente speciale.

 

Ofiţerul de informare şi relaţii publice al Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt”,

locotenent-colonel Daniel Burlacu

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *