„Ziua Armatei României în școli”

Proiectul, inițiat de Ministerul Apărării Naționale, a fost pus în practică în municipiul Iași de Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt” și Centrul Militar Zonal. Acțiunea a avut loc marți, 21 octombrie, la Colegiul Național „Costache Negruzzi” și s-a bucurat de prezența a peste 500 de elevi din mai multe instituții de învățământ liceal ieșene.

Organizatorii le-au prezentat elevilor aspecte referitoare la semnificația Zilei Armatei României, la misiunile Brigăzii 15 Mecanizate, precum și la misiunile internaționale executate de militarii ieșeni. De asemenea, reprezentanții Biroului Informare-Recrutare Iași și-au prezentat oferta educațională pentru instituțiile militare de învățământ. Elevii au mai putut viziona și o expoziție de armament și echipamente militare, iar Muzica Militară a Garnizoanei Iași le-a oferit un spectacol muzical de fanfară.

Proiectul „Ziua Armatei României în școli” s-a materializat în această săptămână și în municipiul Piatra Neamț. În zilele de 21 și 22 octombrie, militari din cadrul Batalionului 634 Infanterie „Petrodava”, alături de  reprezentanții Biroului Informare-Recrutare Neamț, au desfășurat acțiuni similare la Colegiul Național „Calistrat Hogaș” și Colegiul Național de Informatică din localitate.

Imagini (foto Adrian Gîtman și Alin Niculescu)

Video

[flv:/video/ZAR_in_scoli_2014.mp4 552 414]
DESCARCĂ

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *