Comunicat 14/2016 – Ceremonie la Monumentul Eroilor de la Războieni

Duminică, 31 iulie 2016, ora 11.30, militarii Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt” vor participa la o ceremonie militară şi religioasă la Monumentul Eroilor din parcul comunei Războieni, jud. Neamţ, manifestare organizată cu prilejul împlinirii a 540 de ani de la bătălia de la Valea Albă a domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt. Monumentul a fost ridicat de ofiţerii Regimentului „Războieni nr. 15” în anul 1897, în amintirea crâncenei bătălii din 26 iulie 1476 în care oştenii moldoveni au ţinut piept armatelor mult mai numeroase ale lui Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului.

Ceremonia se înscrie în suita de activităţi organizate de Brigada 15 Mecanizată cu prilejul sărbătoririi, la data de 1 ianuarie 2017, a 140 de ani de la înfiinţarea marii unităţi. Brigada este continuatoarea tradiţiilor glorioase ale Regimentului 15 „de Dorobanţi”, ale cărui fapte de vitejie au rămas înscrise cu litere de aur în istoria militară a poporului român. La eveniment vor participa comandantul Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt”, colonelul Dragoş-Dumitru IACOB, reprezentanţi ai administraţiei publice a judeţului Neamţ, cadre militare şi veterani de război.

*   *   *

„Fost-au acest Ştefan, om nu mare la statu, mânios, şi degrabă a vărsa sânge nevinovat: de multe ori, la ospeţe omorâia fara giudeţ.

Amintrelea era om întreg la fire, neleneşu şi lucrul său ştia a-l acoperi şi unde nu găndeai, acolo îl aflai.

La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie, însuşi se vârâia ca văzându-l ai săi să nu indărăpteze şi pentru aceia raru războiu de nu-l biruia şi unde-l biruiau alţii nu pierdea nădejdea că ştiindu-se căzut gios se ridica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui şi fiul său, Bogdan-vodă, urma lui luase de lucruri vitejăşti cum se tâmplă: din pom bun roade bune or să iasă.” (Grigore Ureche)

Ofiţerul de informare şi relaţii publice al Brigăzii 15 Mecanizate,
lt.-col. Daniel Burlacu: tel./fax 0232271666, mobil 0745041837

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *