Lansare de carte la Cercul Militar Iaşi

Sub patronajul Ligii Scriitorilor Români, Filiala Iaşi-Moldova, Sala de festivităţi a Cercului Militar Iaşi a găzduit vineri, 5 aprilie, lansarea volumului de poezii „Reverberaţii lirice”, semnat de prof. Cella Negoiescu.

Moderatorul evenimentului a fost prof. univ. dr. Mihai Păstrăguş, redactor şef al revistei „Moldova Literară”. Printre invitaţii de marcă  s-au numărat preşedintele Filialei Iaşi-Moldova a Ligii Scriitorilor Români, Constantin Toni Dârţu, preşedintele Comisiei de Istoria şi Teoria Artei din Filiala Iaşi a Academiei Române, prof. dr. Nicolae Creţu şi prof. dr. Monica Boţoiu, cea care a scris postfaţa volumului de versuri.

Au recitat îndrăgiţii actori Petrică Ciubotaru şi Paul Sobolevschi de la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, iar atmosfera artistică a fost însufleţită şi de intervenţia spontană a cunoscuţilor epigramişti Ion Berghia şi Vasile Vajoga.

Tot cu acest prilej, Comitetul Director al Ligii Scriitorilor Români a conferit, prin scriitorul şi editorul  Constantin Toni Dârţu, medalia „Virtutea Literară” profesorului univ. dr. Mihai Păstrăguş şi scriitorului Gheorghe Vicol, pentru întreaga activitate dedicată învăţământului, culturii şi literaturii române.

La final, poeta Cella Negoiescu a oferit autografe şi s-a întreţinut cu cititorii.

Imagini

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *