26 iunie – Ziua Drapelului Naţional al României

Miercuri, 26 iunie, cu prilejul sărbătoririi Zilei Drapelului Naţional al României, militarii Brigăzii 15 Mecanizate au participat la ceremonii militare şi religioase organizate în garnizoanele de reşedinţă. Ziua de 26 iunie a fost proclamată ca Zi a Drapelului Naţional prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998.

La Iaşi, manifestările prilejuite de sărbătorirea acestui simbol naţional au început în seara zilei de marţi, când Drapelul de pe catargul din Piaţa Tricolorului a fost coborât şi dus la Biserica Militară a Garnizoanei. Miercuri dimineaţă Drapelul Naţional a fost sfinţit în cadrul unei slujbe religioase şi readus în Piaţa Tricolorului, unde a fost arborat în acordurile Imnului Naţional al României.

Momentul a fost urmat de citirea de către prefectul jud. Iaşi, Romeo Olteanu, a Hotărârii Guvernului nr. 410/2013 privind declararea zilei de 26 iunie 2013 ca zi de doliu naţional pe teritoriul României, în memoria victimelor tragicului accident care a avut loc duminică în Muntenegru. Drapelul Naţional a fost coborât în bernă, iar cei prezenţi au ţinut un moment de reculegere în memoria celor 18 cetăţeni români care şi-au pierdut viaţa în accident.

La ceremonia desfăşurată în faţa clădirii Prefecturii au participat reprezentanţi ai administraţiei publice locale, cadre militare în activitate şi în rezervă, veterani de război.

Imagini


Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *