Comunicat 7/2014 – Ziua Eroilor, Ziua Înălţării Domnului Iisus Hristos

Joi, 29 mai 2014, cu prilejul sărbătoririi Zilei Eroilor şi Zilei Înălţării Domnului Iisus Hristos, militarii  Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt”  vor participa, în garnizoanele de dislocare, la ceremonii militare şi religioase cu depuneri de coroane şi jerbe de flori.

În garnizoana Iaşi, manifestările se vor desfăşura în următoarele locaţii:

1. Cimitirul „Eternitatea”:

  • „Monumentul eroilor români din Primul Război Mondial”;
  • „Monumentul eroilor români din Al Doilea Război Mondial”;
  • „Mormântul eroului sublocotenentului (post mortem) Hâncu Bogdan Valerian”;
  • „Cimitirul militarilor ruşi”;
  • „Cimitirul militarilor francezi din Primul Război Mondial”;
  • „Cimitirul militarilor germani din Al Doilea Război Mondial”;

2. Cimitirul evreiesc – „Cimitirul eroilor evrei din Primul Război Mondial”;

3. Comuna Leţcani – „Cimitirul eroilor români din Al Doilea Război Mondial ”;

4. Cartierul Copou – Monumentul eroilor români de la Biserica Sf. Nicolae;

5. Cartierul Bucium – Monumentul „VULTURUL”;

6. Cartierul Galata – Monumentul Eroilor;

7. Spitalul Socola – Cimitirul Eroilor;

8. Comuna Rediu – Cimitirul Eroilor.

În garnizoana Piatra Neamţ, militarii Batalionului 634 Infanterie „Petrodava” vor depune coroane şi jerbe de  flori la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial – Cimitirul Eroilor.

Manifestări similare vor avea loc şi în garnizoana Botoşani, unde militarii Batalionului 335 Artilerie „Alexandru cel Bun” vor participa la ceremonii militare şi religioase cu depuneri de coroane şi jerbe de flori la Monumentele Eroilor din Cimitirele Pacea 1 şi 2.

Militarii Batalionului 631 Tancuri „Oituz” din garnizoana Bacău vor participa, în data de 28 mai 2014, la o ceremonie de dezvelire a Monumentului Eroilor din comuna Pârjol, judeţul Bacău .

Cermoniile militare şi religioase se vor încheia cu defilarea Gărzilor de onoare şi a Muzicii Militare.

 

Ofiţerul de informare şi relaţii publice al Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt”,

locotenent-colonel Daniel Burlacu

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *