Comunicat 10/2014 – Ziua Drapelului Național

Joi, 26 iunie 2014, ora 10.00, în Piața Tricolorului din fața sediului Instituției Prefectului județului Iași, militarii Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt” vor lua parte la ceremonia militară organizată cu prilejul sărbătoririi ZILEI DRAPELULUI NAȚIONAL.

La ceremonie vor participa comandantul Garnizoanei Iași, colonel dr. Nicolae TONU, personalități ale Instituției Prefectului județului Iași și Primăriei Municipiului Iași.

*   *   *

Anul revoluționar 1848, pe lângă importanța lui națională cu totul deosebită pentru destinul României, a prilejuit și exprimarea voinței suverane a românilor pentru cele trei culori naționale: roșu, galben și albastru. Decretul nr.1 din 14/26 iunie al Guvernului provizoriu este primul decret care se referă la STEAGUL NATIONAL, iar în el se arăta: „Steagul național va avea trei culori: albastru, galben, roșu”. A doua zi, 15/27 iunie, drapelul național tricolor a fost sfințit în cadrul unei Mari Adunări populare pe „Câmpul Filaretului”, numit de atunci „Câmpia Libertății”.

Astfel, tricolorul a devenit un simbol național, fiind arborat la toate manifestările publice. Pe stindardul tricolor se depune Jurământul de credință față de țară de către personalitățile statului și oștirea română.

Pentru militari, drapelul are o semnificație cu totul aparte. Drapelul de luptă este simbolul onoarei, vitejiei și gloriei militare. El evocă trecutul glorios de luptă al poporului român pentru libertate națională și tradițiile de luptă ale unității, amintind fiecărui militar datoria sfântă de a-și servi cu credință patria.

La 1/13 septembrie 1863, cu prilejul aniversării a 15 ani de la luptele din Dealul Spirii, pe platoul de la Cotroceni s-au distribuit, în prezența domnitorului Alexandru Ioan Cuza, noi drapele tricolore la zece unități militare. Cu acest prilej, domnitorul a rostit un impresionant discurs, în care spunea: „Steagul e România! Acest pământ binecuvântat al Patriei, stropit cu sângele străbunilor noștri și îmbelșugat cu sudoarea muncitorului . El este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinții, unde se vor naște copiii noștri !… Steagul e totodată trecutul, prezentul și viitorul țării, întreaga istorie a României.”

 

Ofițerul de informare și relații publice al Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt”,

locotenent-colonel Daniel Burlacu

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *