Exercițiu de intervenție

În conformitate cu Planul cu principalele activități al Brigăzii 15 Mecanizate pe anul 2014, Batalionul 198 Sprijin Logistic a avut planificat miercuri, 25 iunie a.c., un exercițiu de intervenție în cazul producerii unui incendiu la obiectivul militar.

În cadrul acestuia au participat forțe și mijloace proprii, care au acționat alături de structurile de specialitate ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Județean Iași. Activitatea a fost coordonată de comandantul Detașamentului 1 Pompieri, iar forțele ISU au intervenit cu 4 autospeciale de stins incendii și descarcerare și un echipaj de prim-ajutor SMURD.

Exercițiul a urmărit asigurarea timpilor de reacție – atât a personalului propriu, cât și a structurilor ISU – în cazul producerii unui incendiu la obiectivul vizat.

Activitatea a constat în verificarea amplasamentului obiectivului și a timpilor de intervenție, a căilor de acces în obiectiv, a existenței surselor de alimentare cu apă și, bineînțeles, s-a realizat recunoașterea obiectivului de către forțele ISU.

La final, reprezentanții structurilor participante au apreciat că activitatea și-a atins scopul propus, astfel că unitatea militară poate beneficia, în cazul producerii unui incendiu, de sprijinul real al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Județean.

Imagini (foto Olga Murariu)

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *