Comunicat 1/2015 – Inaugurarea Sălii „Angela Moldovan” la Cercul Militar Iaşi

În data de 18 martie 2015, începând cu ora 13.00, la Cercul Militar Iaşi va avea loc deschiderea oficială a Sălii dedicate cântăreţei de muzică populară Angela Moldovan.

Programul manifestării cuprinde inaugurarea oficială a sălii, prezentarea exponatelor care au aparţinut interpretei, vizionarea unui medalion folcloric ce cuprinde îndrăgitele melodii interpretate de Angela Moldovan, precum şi alocuţiunile invitaţilor.

Deschiderea oficială a sălii va fi făcută de comandantul Garnizoanei Iaşi, generalul de brigadă dr. Nicolae Tonu. La eveniment, pe lângă reprezentanţi ai autorităţilor locale şi artişti din Iaşi, vor participa şi alţi invitaţi de onoare, între care îi menţionăm pe Florin Piersic, Ştefan Gheorghiu, Maria Butaciu, Floarea Calotă şi alţi mari artişti ai genului folcloric.

Momentele artistice din cadrul evenimentului cultural vor fi susţinute de un grup folcloric din localitatea Prisăcani, de Ansamblul folcloric „Hora Iaşului” şi de soliştii Ingrid Irimia, Trandafir Mihălcescu şi Adriana Buceschi.

Jurnaliştii interesaţi de activitate sunt rugaţi să confirme telefonic participarea până miercuri, 18 martie 2015, ora 11.00, la numărul de telefon 0745542261 (persoană de contact: locotenent-colonel Eduard Borhan), fiind aşteptaţi la Cercul Militar Iaşi înainte de începerea evenimentului, între orele 12.35 şi 12.55.

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *