Ceremonie militară pe Dealul Cireşoaia

Brigada 15 Mecanizată “Podu Înalt” a organizat marți, 12 septembrie, pe Dealul Cireșoaia din județul Bacău, o ceremonie militară de inaugurare și o slujbă de sfințire a monumentului comemorativ ridicat în onoarea eroilor Regimentului 15 Infanterie.

* * *

Acum 100 de ani, ostașii Regimentului 15 Infanterie luptau în bătălia de la Oituz, una dintre cele trei mari lupte victorioase, alături de Mărăști și Mărășești, ale Armatei române în vara lui 1917. Pierderile regimentului au fost grele, sute de luptători, ofițeri, subofițeri și soldați, căzând la datorie pe Valea Trotușului, pe dealurile Cireșoaia, Măgura și Coșna.
Tradițiile de luptă ale Regimentului 15 Infanterie sunt continuate astăzi, cu mândrie și respect, de militarii Brigăzii 15 Mecanizată “Podu Înalt”.

Festivitatea face parte din programul manifestărilor organizate cu prilejul Centenarului Primului Război Mondial.

Imagini (foto Lucian Irimia)

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *