1 Decembrie, Ziua Naţională a României

Iaşi

Militarii Garnizoanei Iaşi au participat pe 1 Decembrie la manifestările ocazionate de Ziua Naţională a României, care, în premieră, s-au desfăşurat în zona Palatului Culturii. Ceremonia oficială a început la ora 11.00. S-a oficiat o slujbă religioasă, s-au rostit alocuţiuni şi s-au depus coroane de flori, după care militarii români, precum şi personal din alte ministere, au defilat prin faţa asistenţei.

Dispozitivul de defilare a fost condus de lt.-col. Daniel Cioran, comandantul Batalionului 151 Infanterie „Războieni”, iar detaşamentele Ministerului Apărării Naţionale au fost formate din militari ai Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt” şi ai Centrului Militar Zonal Iaşi. Au trecut mai întâi Drapelele de luptă ale celor două mari unităţi şi steagurile de identificare ale structurilor subordonate. Au urmat trei detaşamente de militari din cadrul Batalionului 151 Infanterie, vestiţii „Lupi Negri”, echipaţi în ţinute mozaic pădure şi deşert. Alături de camarazii noştri, au defilat şi efective din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Justiţiei.

Spectatorii au putut asista apoi şi la o paradă de tehnică militară. În dispozitivul de defilare au fost transportoare amfibii blindate TAB-77 şi TAB-C (de cercetare şi cercetare CBRN), un transcontainer şi o ambulanţă militară, dar şi autovehicule şi autospeciale de intervenţie din dotarea celorlalte structuri ale Sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din garnizoană.

Manifestările ocazionate de sărbătorirea Zilei Naţionale a României s-au încheiat la Iaşi cu o ceremonie de retragere cu torţe. La ora 17.00, un detaşament de 100 de militari din cadrul Batalionului 151 Infanterie „Lupii Negri”, purtând făclii aprinse, a mărşăluit alături de Muzica Militară a garnizoanei pe un traseu care a avut ca punct iniţial Muzeul Unirii de pe str. Lăpuşneanu, a continuat pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt şi s-a încheiat pe esplanada Palatului Culturii. (Foto: Lucian Irimia)

Botoşani

Militarii Batalionului 335 Artierie „Alexandru cel Bun” au participat, alături de personal din alte structuri ale sistemului naţional de apărare din garnizoană, la ceremonia organizată de autorităţile locale în Piaţa 1 Decembrie din Centrul Istoric al municipiului Botoşani, cu prilejul sărbătoririi Zilei Naţionale a României. (Foto: Costel Nicorici)

Piatra Neamţ

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României, militarii Batalionului 634 Infanterie „Petrodava” au luat parte, împreună cu efective din cadrul celorlalte structuri ale sistemului naţional de apărare din garnizoană, la ceremonia organizată de autorităţle locale în Piaţa Ştefan cel Mare din Piatra Neamţ. La eveniment au participat oficialităţi locale şi judeţene, militari în activitate, în rezervă şi retragere, veterani de război, elevi şi cadre didactice, dar şi numeroşi cetăţeni ai urbei. (Foto: Alin Niculescu, Mihai Sumănaru)

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *