„Armata – O şcoală altfel”

Ministerul Apărării Naţionale, în cooperare cu Ministerul Educaţiei Naţionale, a susţinut şi anul acesta proiectul „Armata – O şcoală altfel”, desfăşurat în perioada 1-5 aprilie 2013. Au participat unităţi militare din toate categoriile de forţe ale armatei, precum şi instituţii militare de învăţământ şi de cultură din întreaga ţară, care au prezentat elevilor tehnica militară, activităţi practice specifice, precum şi oferta educaţională pentru instituţiile de învăţământ militar.

În vederea implementării acestui program, Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt” a venit în sprijinul şcolilor din municipiul şi judeţul Iaşi cu propunerea de proiect educaţional „Cunoaşterea valorilor istoriei Armatei Române”, proiect care a avut ca scop formarea unor cunoştinţe şi atitudini pozitive faţă de istoria armatei, istoria României în general, grupul-ţintă fiind elevii claselor I – VIII.

Timp de cinci zile, în intervalul orar 09.00-14.00, elevilor ieşeni le-au fost prezentate istoria şi tradiţiile de luptă ale Brigăzii 15 Mecanizate, armamentul, echipamentele şi tehnica de luptă din înzestrarea unităţii, precum şi Palatul Oştirii din Copou, edificiu de referinţă al Iaşului, construit în sec. al XIX-lea.

La Batalioanele 631 Tancuri de la Bacău şi 634 Infanterie din Piatra Neamţ, elevilor le-au fost prezentate tradiţiile de luptă ala unităţilor, au putut vedea tehnica blindată, armamentul şi echipamentele din înzestrare, precum şi sălile de specialitate unde se instruiesc militarii.

Imagini


1 comentariu

  1. salut ma numesc andrei am utilizat motoul vostru ca brigada si numele brigazi intr-un jok numit world of tanks si am strans o comunitate considerabila de romanii sper sa nu fiu acuzat de copyright insa vreau sa aduc un omagiu(tribut) brigazi 15 mechanizata podul inalt astfel sa fie cunoscuta in lumea virtuala cat si reala

    mersi de intelegere

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *