„Jderii” şi-au început misiunea în Afganistan

Duminică, 9 iunie 2013, în Libertty Plaza din Baza Aeriană Militară Kandahar a avut loc ceremonia transferului de autoritate între detaşamentul KAF-GDA rotaţia I-a „Angry Hawks” şi detaşamentul KAF-GDA rotaţia a II-a „Jderii”. La  activitate au luat parte reprezentanţi ai Comandamentului Bazei Militare, Batalionului 2-12 american, precum şi reprezentanţi ai Elementului Naţional de Sprijin al României.

Ceremonia a debutat la ora 10.00  cu intonarea Imnului Naţional al României şi a continuat cu darea raportului de către comandanţii celor două detaşamente, privind predarea-primirea comenzii, a misiunii şi ariei de responsabilitate a companiei. Au rostit apoi alocuţiuni comandantul Batalionului 2-12 american, LTC Downing, precum şi comandantul Bazei Militare din Kandahar, generalul de brigadă John Dolan. În cuvântul său, seniorul naţional al României şi reprezentant al Statului Major General la Comandandamentul Regional de Sud, col. Nicolae Ciocoiu, i-a felicitat pe vânătorii de munte din Vatra Dornei pentru misiunea îndeplinită şi a urat mult succes infanteriştilor din Piatra Neamţ în misiunea ce va urma. De asemenea, militarilor  detaşamentului „Angry Hawks” le-au fost înmânate, în semn de apreciere a misiunii desfăşurate, certificate de excelenţă şi medalia „Non Article 5”.

Printre cele mai importante misiuni pe care „jderii” nemţeni le vor executa în teatrul de operaţii se numără asigurarea securităţii Bazei Aeriene Militare Kandahar, executarea operaţiilor militare în parteneriat cu Forţele de Securitate Naţionale Afgane, misiuni de evaluare şi asistenţă umanitară în sprijinul populaţiei afgane, precum şi menţinerea dialogului cu autorităţile şi liderii locali.

Foto: sergent-major Neculai COJOCARU

Imagini

 

Raspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *