Batalionul 635 Apărare Antiaeriană „Precista”

Galerie foto

Video

[flv:/video/Clip_B635_ApAA.mp4 552 414]

DESCARCĂ
Batalionul 635 Apărare Antiaeriană Precista
Atribuirea patronului spiritual al Batalionului 635 Ap.AA. „Precista”

La 01 martie 1995 se înființează Batalionul 635 Artilerie Antiaeriană.

Prima organizare a unității cu un număr mai mare de funcții a avut loc în octombrie 2002, unitatea fiind încadrată la un nivel superior, aproximativ două treimi din subunități având cadre militare, militari în termen și militari angajați cu contract în efectiv.

Următoarea organizare a unității cu un număr mai mare  de funcții, până la această dată, a avut loc în iunie 2005, reducându-se numărul militarilor în termen și înclinând balanța în favoarea militarilor profesioniști. Au fost încadrate peste 80% din subunitățile unității, majoritatea cu militari angajați pe bază de contract, și a început pregătirea cadrelor militare și a militarilor pe bază de contract  pentru îndeplinirea misiunilor specifice ale unității.

În acest moment, unitatea nu mai are în efective decât soldați-gradați voluntari cu o pregătire superioară față de militari pe bază de contract, pregătirea militară generală și de specialitate fiind efectuată în Școala de Aplicație a Forțelor Terestre.

În mare, organizarea unității a rămas aceeași, și anume: baterii de artilerie antiaeriană înzestrate cu tunuri de calibru 2×30 mm, baterii de rachete antiaeriene CA-94 și CA-95 și o baterie sprijin de luptă, singurele diferențe de-a lungul timpului observându-se la gradul de încadrare al bateriilor cu cadre militare și soldați gradați voluntari.

În septembrie 2004, unitatea  a participat pentru prima dată la trageri de luptă în poligonul de trageri antiaeriene CAPU MIDIA, obținând calificativ maxim, în condițiile în care, pentru multe cadre și militari angajați, era prima tragere reală cu tunurile antiaeriene de calibru 2×30 mm.

În anul 2005, cu o echipă de luptă cu o structură modificată, unitatea a obținut din nou calificativ maxim, deși majoritatea personalului era nou numit în funcții, de aproximativ 2 luni, iar mare parte din efective au participat, în luna dinaintea tragerilor, la intervenții în zonele inundate ale județului BACĂU.

Deși timpul de pregătire a echipelor de luptă fost insuficient,  au fost lovite 2 ținte aeriene (aceste ținte sunt de dimensiuni reduse, iar tragerea se consideră îndeplinită în  funcție de numărul de proiectile ce se încadrează într-o anumită arie din jurul țintei). La tragerile asupra țintelor terestre  s-a reușit lovirea țintelor cu toate proiectilele.

Aceste rezultate au continuat și în 2006 și 2007, nota finală obținută la sfârșitul tragerilor crescând de la an la an.

Începând din luna aprilie 2008, unitatea  s-a reorganizat, crescând numărul funcțiilor și ajungându-se  la 3 baterii de artilerie antiaeriană, o baterie de rachete antiaeriene, o  baterie de logistică și una de stat major.

In iunie 2008, unitatea  participă la aplicația cu trageri de luptă de la CAPU MIDIA, executând trageri antiaeriene  asupra bombelor luminoase atât ziua cât și noaptea,  asupra țintelor terestre și trageri din opriri scurte unde au fost apreciați cu calificativul  FOARTE  BINE.

S-au  executat antrenamente cu rachetiștii  la simulatorul pentru CA-94 și, în urma evaluării finale, au obținut rezultate foarte  bune. Bateria Logistică s-a ocupat de buna funcționare a echipamentului tehnic militar pe timpul deplasării, asigurând pe tot parcursul întregii aplicații logistica unității.

De la comandantul unității până la ultimul servant, militarii din Batalionului 635 Apărare Antiaeriană se ghidează după următorul crez: ,,TUNUL  ANTIAERIAN  NU  TREBUIE SĂ  ÎNCETEZE  A  TRAGE  DECÂT  ATUNCI  CÂND  INIMA  ULTIMULUI  SERVANT  VA FI  ÎNCETAT  SĂ  MAI  BATĂ”.

COMANDANT

AL BATALIONULUI 635 APĂRARE ANTIAERIANĂ „PRECISTA”

Locotenent-colonel IOAN PRICOB

Data nașterii: 28.02.1975.

Locul nașterii: localitatea Delești , județul Vaslui.

Naționalitate: română.

Stare civilă: căsătorit, 2 copii.

Educație și formare:

  • 1993, Liceul Militar ,,Mihai Viteazu”, Alba-Iulia
  • 1997, Institutul Militar de Artilerie și Rachete Antiaeriene „General Bunescu”, arma artilerie și rachete antiaeriene, Brașov
  • 2001, Curs avansat ofițeri comandanți baterii artilerie antiaeriană, Școala de aplicație pentru artilerie și rachete antiaeriene, București
  • 2004, Curs intensiv de învățare a limbii engleze, nivel intermediar, Centrul secundar de învățare a limbii engleze, Bacău
  • 2008, Curs de pregătire pe linie de mobilizare, Școala de aplicație pentru forțele aeriene, Boboc
  • 2009, Curs de ofițer de legătura cu aviația, Misiunea ONU din Sudan, Khartoum
  • 2013, Curs “Crisis management and Euro-Atlantic security ”, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, București
  • 2013, Curs de învățare a limbii engleze nivel post intermediar, Centrul principal de învățare a limbilor străine, Brașov
  • 2014, Curs postuniversitar de dezvoltare profesională continuă ,,Managementul resurselor de apărare pentru specialiști”, Departamentul Regional de Studii pentru Managementul Resurselor de Apărare, Brașov
  • 2014, Curs “Law of armed conflict”, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, București
  • 2014, Curs “European Security and Defense Policy”, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, București
  • 2014, Curs “Managementul resurselor in NATO”, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, București
  • 2014, Curs “Conflict management and negotiation”, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, București
  • 2015, Curs “Introduction to NATO”, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, București
  • 2017, Curs de formare profesională continuă pentru personalul din Ministerul Apărării Naționale pentru a participa la misiuni OSCE, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, București
  • 2017, Programul postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă-Operații multinaționale întrunite (JOINT) de nivel operativ, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, București
  • 2019, Programul de studii universitare de master de conducere interarme, specializarea Conducere Interarme – Forțe Aeriene, arma Rachete și Artilerie Antiaeriană, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, București

Experiență profesională: 

  • 07.1997 – Comandant pluton tunuri 57 mm, Divizionul 397 Artilerie Antiaeriană, Mangalia
  • 05.2001 – Comandant pluton tunuri 57 mm, Batalionul 954 Artilerie Antiaeriană, Centrul 95 Trecere pe Avioane Supersonice, Bacău
  • 07.2004 – Șef compartiment mobilizare, Baza 95 Aeriană, Bacău
  • 06.2010 – Șef birou personal, Baza 91 Logistică a Forțelor Aeriene, Otopeni
  • 07.2012 – Comandant baterie artilerie antiaeriană, Batalionul 635 Apărare Antiaeriană ,,Precista”, Bacău
  • 09.2013 – Șef al informațiilor, Batalionul 635 Apărare Antiaeriană ,,Precista”, Bacău
  • 01.2014 – Șef birou mobilizare, Baza 91 Logistică a Forțelor Aeriene, Otopeni
  • 12.2015 – Șef birou protecție personal, securitate industriala si securitate SIC, Baza 95 Aeriană, Bacău
  • 12.2017 – Șef al personalului, Baza 95 Aeriană, Bacău
  • 09.2019 – Comandant batalion, Batalionul 954 Artilerie Antiaeriană, Baza 95 Aeriană, Bacău
  • 01.2021 – Comandant batalion, Batalionul 635 Apărare Antiaeriană, Brigada 15 Mecanizată Podu Înalt, Bacău

Misiuni în teatrele de operații 

  • 12.2008 – 20.12.2009 – Observator militar în cadrul misiunii ONU de menținere a păcii în Sudan
  • 06.2014 – 13.06.2015 – Ofițer de stat major în cadrul misiunii ONU de menținere a păcii în Sudan de Sud

Medalii și distincții:

  • 2007 – Emblema de merit „În Serviciul Armatei României”, clasa a III-a
  • 2009 – Medalia ONU – United Nation Mission în Sudan
  • 2011 – Titlul onorific de „Militar Veteran”, pentru militari
  • 2011 – Emblema de merit „În Slujba Păcii”, clasa a III-a
  • 2012 – Semnul Onorific ,,În Serviciul Patriei”, pentru 15 de ani de activitate
  • 2014 – Medalia ONU – United Nation Mission în South Sudan
  • 2017 – Semnul Onorific ,,În Serviciul Patriei”, pentru 20 de ani de activitate;
  • 2018 – Emblema de merit „În Slujba Păcii”, clasa a II-a
  • 2021 – Titlul „Veteran în Teatrele de Operații”
  • 2021 – Emblema de Onoare a Forțelor Aeriene

Limbi străine:    Engleză, nivel 3 2+ 2+2

                                Franceză, nestandardizat

SUBOFIŢER DE COMANDĂ

AL BATALIONULUI 635 APĂRARE ANTIAERIANĂ „PRECISTA”

Plutonier adjutant Cristian BRĂESCU-IFTIMIE

Date personale:

Data nașterii: 05.03.1968.

Locul nașterii: municipiul Suceava, județul Suceava.

Naționalitate: română.

Stare civilă: căsătorit, doi copii.

Educație și formare:

  • 2019, Curs de subofițer de comandă, Școala de maiștri militari și subofițeri a Forțelor Terestre ,,Basarab I”, Pitești;
  • 2015, Curs de plutonier adjutant de rachete şi artilerie antiaeriană, Centrul de instruire pentru artilerie terestră şi artilerie antiaeriană „Ioan Vodă”, Sibiu;
  • 2013, Curs CIED, JMRC Hohenfels, Germania;
  • 2010, Facultatea de management financiar-contabil, master în domeniul contabilitate, programul de studii ,,Contabilitatea agenţilor economici şi a instituţiilor publice”;
  • 2009, Curs de plutonier major, Centrul de instruire pentru artilerie terestră şi artilerie antiaeriană „Ioan Vodă”, Sibiu;
  • 2008, Facultatea de management financiar-contabil, licenţiat în ştiinţe economice, domeniul contabilitate, specializarea contabilitate şi informatică de gestiune;
  • 2004, Curs locţiitor comandant pluton / comandant pluton, Școala de aplicaţie pentru artilerie terestră şi artilerie antiaeriană „Ioan Vodă”, Sibiu;
  • 2002, Curs de formare a subofiţerilor în activitate, filiera indirectă – artilerie şi rachete antiaeriene, Școala militară de maiştri militari şi subofiţeri a forţelor aeriene.
  • 1986, liceul teoretic „Vasile Alecsandri”, Bacău.

Experiență profesională: 

  • 2021, Subofițer de companie, Batalionul de protecție a forței, T. Op. Afganistan;
  • 2018, Subofițer de comandă, Batalionul 635 Apărare Antiaeriană, Brigada 15 Mecanizată;
  • 2018, Împuternicit Subofițer de comandă, Batalionul 635 Apărare Antiaeriană, Brigada 15 Mecanizată;
  • 2017, Comandant grupă infanterie, Batalionul de protecție a forței, T. Op. Afganistan;
  • 2013-2014, Comandant grupă infanterie, Batalionul de manevră, T. Op. Afganistan;
  • 2008, Locţiitor comandant secţie tragere tunuri aa cal. 2×30 mm, Batalionul 635 Apărare Antiaeriană, Brigada 15 Mecanizată;
  • 2002, Comandant tun AA cal.30mm, Divizionul 635 Artilerie antiaeriană, Brigada 15 Mecanizată;
  • 2002, Comandant instalație lansare, Divizionul 288 Artilerie Antiaeriană, Brigada 282 Infanterie Mecanizată;
  • 2001, Subofițer-cursant/Comandant grupă stat anexă, Școala de aplicație pentru artilerie și rachete antiaeriene;
  • Mai 2001, Militar angajat-cursant, Școala de aplicație pentru artilerie și rachete antiaeriene;
  • 1995, Militar angajat, servant tun AA cal. 2×30 mm, Divizionul 635 Artilerie Antiaeriană, Brigada 63 Tancuri;
  • 1990, Militar angajat, Comandant instalație antiaeriană MR-4, Regimentul 63 Tancuri;
  • 1986, Militar în termen, servant instalație antiaeriană MR-4, Regimentul 301 Mecanizat.

Medalii și distincții:

  • 2018, Semnul Onorific ,,În Serviciul patriei”, pentru 25 de ani de activitate;
  • 2018, Semnul Onorific ,,În Serviciul patriei”, pentru 20 de ani de activitate;
  • 2017, Medalia NATO Non-Article 5, pentru Misiunea Resolute Support Afganistan;
  • 2016, Titlul onorific de ,,Veteran”;
  • 2016, Semnul Onorific ,,În Serviciul patriei”, pentru 15 de ani de activitate;
  • 2015, Emblema de merit „În Slujba Păcii” cls. a III-a;
  • 2014, Medalia NATO Non-Article 5, pentru Misiunea ISAF Afganistan;
  • 2014, Insigna „Participant la Misiuni In Străinătate”;
  • 2012, Medalia „Virtutea Militară” cls. a III-a.

Limbi străine: Engleză, Franceză.

Tel: 0234513142 int.160

Fax: 0234515112

Email: relatii.publice01608@gmail.com